A fost o cursa faina si grea, in acelasi timp. Desi m-am dus singur la acest concurs, am avut parte de incurajarile voluntarilor si ale mai multor persoane care ma stiau de pe Facebook sau de la alte competitii. Imi pare rau ca nu am putut sa raspund de fiecare data macar cu un zambet. Suportul lor m-a ajutat mult in acele momente grele, in mod special la proba de alergare, si mi-a dat putere sa continui. Un “hai Marius”, “bravo Marius”, etc, conteaza enorm in astfel de momente si vreau sa le multumesc tuturor pentru incurajari. Live sau online, au fost apreciate.

Startul la inot trebuia sa se dea la ora 7, dar a fost amanat cu 15 minute avand in vedere ca proba s-a redus initial de la 3800m, la 3000m, apoi la 1500m, din cauza temperaturii scazute a apei. Pentru ca startul s-a dat din apa, si pentru ca nu sunt un expert in a “calca apa”, am ales sa raman mai in urma fata de linia de start. Nicio problema, 50m in plus nu mai contau la distanta asta 😂. Oricum, nu eram singurul. Nu stiu ce distanta a avut exact proba de inot deoarece am avut o problema cu ceasul la start (am incurcat eu lucrurile). Am terminat proba in 45 minute, un rezultat deloc spectaculos, dar lipsa antrenamentelor de inot din perioada asta de pandemie isi spune cuvantul.

In tranzitie, m-am schimbat in tihna, am mai trancanit putin cu Istvan, un coleg de suferinta, si am plecat mai departe. Proba de bicla consta in parcurgearea de 10 ori a unei bucle de 17 km, plus zona introductiva si de intoarcere. Treseul fain, prin camp, multi maci, strabatea vreo 3 sate, cu un asfalt acceptabil, cu nitica urcare inainte de intoarcere, vant, caldura, de toate pentru toti 😂 Din cauza restrictiilor voluntarii nu ne puteau da bidoane cu apa asa ca era necesar sa ne oprim sa ne alimentam. M-am oprit o data la toaleta si o data pentru apa. N-am pierdut prea multa vreme cu realimentarea pentru ca s-au gasit solutii ca volutarii sa ne poata ajuta sa nu irosim timpul inutil. Exista un punct in care insotitorii puteau acorda suport concurentilor, dar singur fiind, m-am bazat pe punctul de hidratare pus la dispozitie de catre organizatori. In a doua parte a probei a fost cald si soarele ardea puternic. M-am bucurat ca “am pierdut” 30 secunde sa ma dau cu crema inainte sa incep proba. Pe final am avut vreo 20 minute de umbra, datorita unui nor imens. Nutritia a functionat perfect. Un gel la 20 minute si apa cat cuprinde. Au iesit vreo 178-179 km, cu vreo 500+ diferenta de nivel, in 6 ore si cateva minute. M-am intors cu bine in tranzitie, nerabdator sa incep alergarea, proba mea preferata.

Am scapat de bicla, mi-am luat cele necesare, plus un “bagaj extra” constand in telefon, cheia de la masina si cheia de la cazare. Tranzitia fiind la 11-12 km de Oradea, era imposibil sa ma intorc la masina dupa terminarea concursului. 😂

Si-am plecat la alergat. Traseul de alergare a avut o parte “introductiva” de 11.6 km, pana in centrul orasului Oradea, urmata de 15 ture de cate 2 km fiecare. Pe aproape toata aceasta zona a fost soare. Organizatorii au primit o recomandare din partea Politiei sa se alerge pe parte dreapta a drumului. Culmea este ca pe aceasta parte nu era pic de umbra, soarele batand din stanga 🤣 Alergam, si ma uitam cu jind la zonele umbrite de pe partea stanga, cum ajungeau ele pana la jumatea drumului. Nu care cumva, Doame apara si pazeste, sa treaca si pe partea noastra, sa ne umbreasca macar gleznele nitel 😂 A fost cald si desi organizatorii au avut grija sa nu ducem lipsa apei, tot s-a lasat cu suferinta. Ajuns in oras speram ca va fi mai bine. Incepeam cele 15 ture de 2 km in care se alerga jumatate la umbra, cel putin. Dar n-a fost 🤪 Oboseala si energia consumata isi spuneau deja cuvantul. Am alergat cum mi-a venit, nu m-am mai uitat la ceas decat sa vad cati km se aduna. Am mai schimbat cate o vorba cu Istvan, cel cu care mai povestisem si in tranzitie si cu inca vreo 2 alergatori, dar nimeni nu avea chef de “barfe”. Fiecare era concentrat pe ce avea de facut si isi ducea lupta cu el insusi, cu durerile, cu suferinta, cu…

N-au fost 42.2 km cat ar fi distanta standard. Nici 41.6 km cum au spus organizatorii. Au iesit cam 37.5 km, dar suficient de grei ca sa ne ajunga. Am terminat alergarea in 3:36, cu o medie de 5:46 min/km. Timpul total a fost de 10:46:45. Ar fi fost un rezultat orgasmic daca era pe distanta completa, dar sunt foarte multumit si asa. Mai e de munca pana la sub 11 ore 😉

A fost al 6-lea triatlon pe distanta lunga (Ironman) pe care l-am facut. Il tin minte pe fiecare, in detaliu, pentru ca pe fiecare l-am trait diferit. E greu de descris senzatia pe care o ai cand termini o astfel de competitie si sigur imposibil de uitat.

Organizarea a fost mult mai buna decat in 2018 (cand am mai participat), mult peste asteptarile mele, mai ales ca a fost organizat in conditii de pandemie. Felicitari organizatorilor X-MAN Romania! Cu distanta de la alergare tot nu sunt impacat, dar asta e. Raman neimpacat 😂

Dupa competitie, m-am dus “acasa”. Am facut o baie de o ora, m-am adunat si m-am pregatit sa merg dupa masina, bicla si toate boarfele din tranzitie. Singura varianta era sa merg cu un taxi. Pentru ca in Bucuresti folosesc Uber, atunci cand este cazul, am avut emotii in a chema un taxi. I-am spus operatoarei sa dea prin statie cum ca ma duc la Fughiu, la vreo 12 km. Nu intelegea de ce dau astfel de detalii. Cand i-am spus ca vreau sa fiu sigur ca ma duce (si in gandul meu, ca nu-mi cere bani de rovinieta, ca nu-mi cere cine stie ce sume) mi-a spus: “Doamne fereste, da’ cum sa nu va duca!” si s-a amuzat copios 😂😂😂

No, taximetristul a fost de gasca. Am trancanit cu el vrute si nevrute. M-a dus unde am vrut, mi-am luat boarfele, mi-am luat masina. Noaptea am dormit prost. M-am trezit la 1, la 2, la 4. La 5:30 m-am si ridicat din pat si m-am apucat de strans boarfele. La 7 am plecat la Satu Mare sa le iau pe maica-mea si bunica-mea. Am bauta o cafea, apoi am plecat spre Sfantu Gheorghe, destinatia lor. Cand am ajuns, am lasat “coletul” si-am trecut pe la Gheo unde am mai bagat o cafea si m-am hotarat sa plec spre Bucuresti. Waze imi arata un timp incredibil pentru o duminica dupa-amiaza, 2:45. Eram cam obosit dar am avut noroc cu Vali, un alt amic intr-ale alergarii, cu care am trancanit 2 ore si jumate, fara sa-mi dau seama cum trece timpul. Practic, m-a condus pana acasa 😂😂😂