Am participat pentru a 8-a oara la  Wizz Air Cluj Marathon, neratand nicio editie din 2015 cand am alergat aici primul meu maraton. Editia din acest an fost una plina de emotie, agonie si extaz, cu greseli pe care nu credeam ca mai sunt capabil sa le fac, plus o revenire spectaculoasa.

Drumul pana la Cluj l-am facut in doua etape, cu o noapte petrecuta in Sfantu Gheorghe. De aici am plecat cu Ciprian, un prieten vechi si fost coleg de scoala (si de banca) acum un milion de ani. In Cluj ne-am intalnit si cu Dana, fusesem toti trei colegi in primii 8 ani de scoala. Intalnirea cu ea si cu Raul, sotul ei, a devenit deja traditie. Din 2015 incoace, ne vedem mereu inainte de concurs.

Din diverse motive, am reusit sa dorm prost si spre deloc amandoua noptile (vineri si sambata), astfel ca in dimineata concursului eram chiaun de somn. Totusi, dupa un Redbull si o cafea, parea ca mi-am revenit si am intrat in starea aceea de concurs. Am plecat spre Cluj Arena pe la 8:05 si mi-am facut incalzirea pana acolo. Pe traseu m-am intalnit si cu Gabi, cel cu care planuisem sa alergam impreuna. Am discutat despre pace-ul propus si a ramas sa alerg cu el. Asta a fost prima greseala. Avand in vedere ca nu mai alergasem prea tare in ultima perioada, sa incerc sa alerg un maraton, partial, cu 5:05 min/km nedormit de doua nopti, era imposibil de realizat. Nu m-am gandit prea bine si-am zis ca "las' ca vad io". De fapt nici nu m-am gandit, ca sigur realizam ca nu e posibil.

Pe la 8:20 ne-am prezentat pe stadion, am mai povestit nitel cu alti alergatori, iar la 8:30 s-a dat startul. S-a pornit tare, ne-am dus si noi la fel, sub pace-ul propus. Asta a fost doua greseala. Vremea se anuntase naspa si nu eram prea hotarat cum sa ma imbrac. Am ales totusi pantaloni scurti, bluza cu maneca scurta si o foita de vant.

Dupa primul kilometru, mi-am dat jos foita. Pana la urma vremea s-a dovedit a fi ideala. Racorica, dar nu frig. Am continuat sa trancanim, mai ales ca Gabi e o sursa inepuizabila de subiecte de discutie. Am realizat ca pulsul imi creste destul de rapid, la km 10 eram deja la peste 170, dar trancaneala era foarte placuta. Mai alergasem in trecut cu puls ridicat si nu l-am bagat in seama, ca na. Asta a fost a treia greseala.

Pe la km 18 am realizat intr-un final si am acceptat faptul ca nu voi putea continua in ritmul acesta si l-am lasat pe Gabi in treaba lui. Totusi, faptul era deja consumat, organismul dat peste cap. Oricat am incercat s-o dreg ca sa-mi revin, n-am reusit. Pe la km 24.5 aveam pulsul 195. Posibil sa fi batut ceasul campii, dar oricum eram praf. Ma dureau toate, iar picioarele nu ma mai ascultau. Realizam ca e imposbil s-o mai duc asa si ma gandeam cu groaza ca va urma un chin, plimbareala multa si tarsaiala. Mi-am zis atunci ca trebuie sa gasesc o solutie, sa trec peste acest moment neplacut si sa-mi revin. Nu am voie sa ma tarasc dupa doar 24 km indiferent cat de mult am gresit. Doar vreau peste o luna sa alerg 210 km! Pana la urma am alergat doar 24 km, sunt in stare de mult mai mult. Si atunci am luat-o la pas. 

Am vazut in fata la vreo 4-500 m un punct de hidratare si mi-am propus sa merg pana acolo, cat sa mi se calmeze pulsul, sa-mi trag sufletul, sa ma adun, iar apoi sa continui sa alerg la un pace/ritm de "supravietuire", un ritm lejer si confortabil, la care pot alerga forever, teoretic. Treceau pe langa mine o multime de alergatori si am avut parte de o gramada de incurajari, lucru care mi-a prins bine. In apropierea punctului de hidratare, un alergator mi-a spus ca ma urmareste pe Facebook, m-a felicitat pentru ceea ce fac si mi-a spus ca are incredere in mine si ca sa nu-l dezamagesc. Nu eram in stare sa-i spun cat de praf sunt si ca strategii si altele 🤪 Nu prea stiu exact ce i-am spus, dar ideea era sa se duca, ca "vin io". Totusi, intamplarea a avut un efect pozitiv si m-a motivat si mai tare sa dreg problema. Avea scris TDD Data pe spate, numai bine, aveam cum sa-l recunosc daca il ajungeam din urma. 

La punctul de hidratare aveam deja pulsul 140, perfect. Am mai luat un gel si am baut tone de apa. M-am stropit pe brate si picioare, apoi am inceput sa alerg din nou. Ma simteam bine. L-am ajuns din urma TDD Data si i-am multumit pentru incurajare. Il chema Cristi si am schimbat cateva vorbe cu el, apoi am luat-o inainte.

Pentru ca tacamul sa fie complet, la km 27.5 mi-a murit ceasul, uitasem sa-l incarc. Vazusem la start ca era descarcat, dar nu mai aveam ce face. Alta greseala. De aici, pentru ca nu am mai avut nicio informatie pe care ma bazez de obicei (puls, distanta, viteza, timp), am alergat asa cum am simtit, flower power. Am aproximat cat de cat jumatatile de ora pentru geluri. Initial am luat un gel la 20 minute, dar acum nu mai era cazul pentru ca efortul si consumul de energie era minim. 

La km 31 deja eram zen. La km 32 m-a ajuns Cipri din urma. El pornise cu doua ore mai tarziu si participa la semimraton. Am trancanit nitel si i-am povestit prin ce-am trecut. Pentru ca e la inceput intr-ale alergarii, n-are inca toate device-urile de alergare de pe Terra si nu stia pe la ce kilomentru e 😂 Vazand ca se apropie de Cluj Arena credea ca e pe final, desi simtea ca nu prea are cum sa fi alergat deja 19-20 km. A fost interesant momentul in care i-am dat vestea ca mai are inca 10 km de alergat. M-a lasat in durerea mea si s-a dus mai departe. 🙂

Mai tarziu, l-am cunoscut pe Lucian din Tg. Mures, care si el slabise de la vreo 105 kg si se apucase de alergat. Apoi am mai povestit cu altul, si tot asa alti cativa km. Timpul a trecut repede si placut. Mai faceam glume cu alti alergatori cunoscuti sau nu, cu voluntarii, cu oamenii de pe margine care ne incurajau. Pe la km 38 deja incepusem sa alerg mai tare pentru ca simteam ca pot. Nu m-am grabit sa termin mai repede, nu-mi pasa de timp pentru ca oricum habar n-aveam cat timp a trecut de la start. Din acest motiv am profitat fara graba de fiecare punct de hidratare. Am terminat in forta ultimul km si am realizat ca, in ciuda problemelor, chiar mai aveam energie. 

Am trecut linia de finish fericit si emotionat. Am primit medalia, oare a cata o fi? Unul dintre alergatorii cu care ne-am tot incurajat pe traseu, imi spusese ca am terminat sub 4 ore cu cateva minute. Super, m-am gandit! Interesant este faptul ca desi la km 24 aveam muschi spatelui si ai gatului/cefei super incordati, acum ma simteam ca nou 😊 Reusisem sa-mi revin complet. Cipri ma astepta in zona de finish. Reusise o super performanta pentru primul lui concurs. Alergase distanta de 21 km in 1:51:56, o medie de 5:18 min/km. Foarte tare. 

Imi dorisem initial sa termin in 3:45, care era realizabil, dar nu cu toate greselile pe care le facusem si cu o cu totul alta strategie. Am aflat ulterior si rezultatul oficial. Era 3:56. Am fost super incantat datorita revenirii de la starea de praf, varza si epuizare de la km 24. Cred ca a fost prima oara cand am reusit sa dreg busuiocul si sa-mi revin complet intr-o situatie de acest gen.

Le multumesc tuturor care m-au incurajat pe traseu. A contat foarte mult. Au fost multi care ma urmaresc pe Facebook si care m-au felicitat pentru ceea ce fac si le multumesc pe aceasta cale.