20 Nov 2020

Alergare de 100 km in 9:48:29, sub 10 ore, un vis indeplinit ๐ŸŽ‰

Alergare de 100 km in 9:48:29, sub 10 ore, un vis indeplinit ๐ŸŽ‰

Am visat de mult la acest timp. Sa ne intelegem, nu e vreun record national, dar e o bariera greu de trecut, in mod special pentru un lenes care s-a apucat de sport acum 5 ani. ๐Ÿ˜

Mi s-a parut multa vreme imposibil. Dupa ce anul trecut terminasem acelasi traseu in ~10:43:00, am inceput sa sper. Iar anul acesta m-am pregatit special pentru asta. In urma cu doua saptamani mai incercasem o data dar am avut o indigestie naspa si a trebuit sa ma opresc la km 36. De data asta insa am suflat si in iaurt si n-am mai mancat nimic iesit din comun cu o zi inainte ๐Ÿคช

Traseul l-am stabilit cu un amic acum un an, cand l-am si alergat impreuna. Denumirea este o combinatie dintre o competitie din Franta la care n-am mai ajuns si Taraful Haiducilor (Taraf de Haรฏdouks) din Clejani, unul dintre capetele traseului. Mari amatori de muzica lautareasca, in mod special โ€œpe vremuriโ€, cand aveam alte preocupari, am considerat ca e o combinatie cel putin interesanta ๐Ÿคช

Ii multumesc lui Bogdan pentru suport, sfaturi si incurajari, de mai multe ori in acest an. De asemenea, lui Alexandru (FabLab) pentru medalii, de fiecare data cand am avut nevoie, chiar si cand l-am anuntat cu o zi inainte ๐Ÿ˜œ

In rest, pe langa faptul ca de la km 80 a inceput o ploaie  โ€œbunaโ€, rece si cu vant, care m-a udat pana la piele, de a trebuit sa ma schimb de doua ori, lucrurile au decurs ca de obicei. Trezit la 4, mancat paine cu gem, masaj, plecat la Comana, luat start, apa si gel la fiecare 5k, certat cu cainii, latrat la mai multi dintre ei, cand frig, cand mai cald, ploaie si un finish in forta, ud din cap pana in picioare ๐Ÿ˜‚

Alergare de 100 km in 9:48:29, sub 10 ore, un vis indeplinit ๐ŸŽ‰
Alergare de 100 km in 9:48:29, sub 10 ore, un vis indeplinit ๐ŸŽ‰