🚀 Rocket X3 – testați la antrenamente, Transfier și Ironman. Doar pe trail nu i-am bagat.😁
Am primit Rocket X3 cu eticheta de „super shoes” lipită pe ei, dar i-am scos la treabă ca pe orice pantof nou: în situațiile mele reale, nu în broșuri. Am vrut să văd dacă sunt doar pantofi de podium sau dacă pot să stea cuminți și când alergi mai încet, cu mintea varză sau cu picioarele grele după biclă.
Nu i-am menajat. Au văzut de toate: tempo alergat la prânz, câteva sesiuni de Yasso-uri cu pace-uri diferite, Transfier-ul unde am intrat în alergare cu picioarele bocnă, Night Run-ul de la Cervia (pilot automat, relaxare totală) și maratonul (din Ironman) de a doua zi, unde primii kilometri i-am dus susținut, cum îmi propusesem, apoi am trecut la mers combinat cu alergare, din cauza "semi-apendicitei emoționale" care m-a lovit din senin.
Review-ul ăsta nu e despre câte grame are pantoful sau cât de strălucitor e mesh-ul. E despre cum s-au simțit pe picior în fiecare context: alergări scurte și lungi, cu chef sau fără, cu probleme de corp sau în formă bună.
Pe scurt (dar nu scurtăm povestea 😁): ăsta e testul meu pentru Rocket X3 — rachete când le ceri, oameni buni când ți s-a dus benzina.
📊 Date tehnice — Hoka Rocket X3 (spuse pe limba noastră)
👉 Greutate: ~210 g la mărimea 42. Foarte ușori pentru pantofi de cursă. Dacă vii dinspre Bondi sau Clifton, ai senzația că ai dat jos plăcuțele de frână.
👉 Drop: 5 mm. Tranziție naturală călcâi–vârf, nu te aruncă înainte, dar îți ține pasul scurt și vioi.
👉 Stack: 36 mm călcâi / 31 mm vârf. Amortizare serioasă, dar fără efectul de plastilină.
👉 Talpă intermediară: spumă PEBA în două straturi + placă de carbon pe toată lungimea, curbată. La picior se traduce prin retur sprinten și „snap” clar la desprindere, cu pas adunat.
👉 Forma tălpii: Meta-Rocker, adică talpa curbată care rostogolește pasul și scurtează contactul cu solul. Aur când vii din T2 cu coapse grele.
👉 Upper: mesh subțire, respirabil, guler moale, fără margini care rod.
👉 Talpă exterioară: cauciuc doar în zonele expuse la uzură. Grip corect pe asfalt uscat sau ud. Nu e pantof de trail și nici nu încearcă să fie.
👉 Destinație: curse de la 10K la maraton și triatlon. Prietenos cu amatorii, dar suficient de nervos pentru PB-uri.
Notă: Greutatea variază câteva grame între mărimi și loturi. Important e cum se simte la picior, nu ce arată cântarul.
🏃♂️ Tempo la prânz
Ora 14:00, cald binișor. Eu cu treabă în fața laptopului, ei — Rocket X3 — parcă băteau la ușă să-i scot afară. "Hai, cinci minute, doar să văd cum stați în picior." Cinci minutele s-au făcut cinșpe, cu tot cu schimbatul și stretchingul, și-am ieșit. Primii doi kilometri i-am tratat ca pe o îmblânzire: pas scurt, cadență curată, să le simt balansul. Nu-s pantofii pe care îi torni pe picior și gata; îți cer câteva minute să intri în ritmul lor, mai ales prima dată, să "închizi" glezna și să lași rockerul să-și facă meseria.
După încălzire, exact ca atunci când îți dai seama că drona te ține perfect în cadru 🤭, am simțit imboldul lor: un mic clic în talpă, ca o palmă prietenoasă din spate — "dă-i!". Am crescut ritmul complet natural și s-a așezat singur un 10K la 4:45/km. Nu vârf de formă, nu tras din dinți. Pur și simplu pasul curgea, desprinderea era scurtă și elastică, iar placa se simțea ca un ghid discret, nu ca un băț. Partea faină: nu mi-au schimbat stilul, doar l-au ordonat — cadență puțin mai sus, contact cu solul mai scurt, retur de energie cât să-ți țină pofta vie.
Pe căldură s-au simțit cum trebuie: mesh-ul subțire a lăsat aerul să circule și nu m-am încins. Limba a stat la locul ei, fără să fugă într-o parte, iar șireturile au prins uniform, fără să mă strângă aiurea. Pe aleile cu asfalt fin din parc și pe betonul lucios de lângă lac s-au lipit corect de suprafață, fără emoții la schimbările de direcție. Sunt mai "vii" decât pantofii mei de anduranță, dar fără să devină capricioși când le ceri să stea cuminți la 4:50–5:00/km.
Aș fi ținut-o așa încă 5–6 kilometri, dar a sunat telefonul. Pauză, ritm tăiat, chef stricat. Am închis tura la ~15 km, transpirat, dar cu poftă încă de alergare — semn bun. Concluzia primei ieșiri: Rocket X3 sunt genul de pantof care îți cere două străzi de acomodare și, dacă îi "prinzi", îți dau înapoi un tempo curat, cu accelerație naturală și zero rigiditate enervantă. Rachete civilizate. 😁
💨 Yasso-uri (variante, pace-uri diferite)
Zilele următoare au fost despre intervale — Yasso-uri de tot felul, în dimineți mai reci care-ți spală gândurile. Dimineață răcoroasă, aer curat, pistă imaginară trasată între aleile din IOR (decât pista anterioară, mai bine asfalt... sincer). Le-am dat drumul "rachetelor" la 4:07 min/km pe fiecare 800 metri (10 repetări) și am simțit instant "imboldul" lor: desprindere scurtă, retur elastic, pasul se așază singur. N-a fost tras din dinți, ci senzația rară că gleznă, genunchi și șold lucrează împreună, fluid, fără să se contrazică între ele. Placa nu te bagă cu forța într-un tipar, ci doar îți adună pasul și îți dă un mic imbold când ai nevoie. Pe ultimele repetări m-am jucat și am coborât sub 4:00/km pe 800, fără senzația că mă rup: respirația a rămas stabilă, iar cadența a urcat natural, fără smucituri.
Am trecut prin mai multe variante: una mai agresivă, altele de control — 10 bucăți de 800 la 4:55 sau, în altă zi, la 4:40, când am alergat cu Paul și ne-am ținut serios de treabă. Rocket X3 au făcut exact ce trebuia: au păstrat ritmul constant între repetări și nu m-au taxat la ultimele două-trei, cum fac de obicei pantofii rigizi. Și o mică paranteză: super-shoes nu aleargă în locul tău. Te ajută mult, dar disciplina rămâne cheia. Nu te lăsa furat de senzație. Voi scrie un articol despre asta.
Un singur lucru m-a pus în gardă: piatra cubică. Nu te dă peste cap, dar față de pantofii mei mai "cuminți" și mai grei, aici talpa înaltă și spuma reactivă nu iartă pasul strâmb. Trebuie să calci atent, să alegi locul unde pui piciorul. Pe asfalt și pe pistă urbană însă, se lipesc cum trebuie și păstrează acel snap care te face să vrei încă o repetare.
🗿 Transfier — alergarea de după biclă
După Yasso-uri, a venit Transfier — partea aia de cursă unde cobori de pe bicicletă și picioarele sunt bocnă. În T2 m-am mișcat încet, mi-am tras Rocket X3 în picioare, două mișcări la șireturi și am plecat "pe vârfuri", cum fac mereu la primele sute de metri, ca să se prindă corpul că s-a schimbat sportul.😋
Aici s-a văzut ce pot: nu-s rigizi, nu te împing forțat înainte, dar îți dau un mic sprijin când ai nevoie. Primele minute după bicicletă sunt înșelătoare — diferența dintre viteza de pe biclă și cea de la alergare e uriașă și, oricât de tare ai trage, ai impresia că mergi încet. Cu Rocket X3 tranziția a fost lină: mi-au ținut pasul compact și m-au ajutat să nu mă împrăștii până mi-am reglat ritmul.
La schimbările de ritm sau de teren — bucăți cu soare și umbră, fals plat, urcări scurte, asfalt bun ori mai prost, cu gropi și denivelări — pantofii s-au simțit la fel: previzibili și constanți. Nici pe treptele finale nu m-au incomodat, deși talpa înaltă putea să devină un minus. Nici căldura nu m-a deranjat, iar la punctele de hidratare, unde inevitabil mi-am udat șosetele cu apă, n-au apărut bătături sau zone fierbinți.
🌜 Cervia — Night Run — "pilot automat"
Seara dinainte de cursă a fost mai mult festival decât alergare: kit simbolic, MC urlând în microfon, tobe, oameni peste tot — fix genul de agitație care-ți ridică pulsul chiar și dacă stai pe loc. Eu am ieșit intenționat încet, la un 6:45/km, să-mi așez picioarele după drum și să văd dacă Rocket X3 se supără la ritm de plimbare.🤭
N-au zis nimic. Au stat cuminți, s-au simțit la fel de ok și fără viteză: aerisiți, comozi, fără frecări sau presiuni aiurea. Nu m-au împins mai repede decât trebuia, nu m-au tras în față, ci doar au lăsat pașii să curgă. Pe asfaltul cu praf sărat au avut aderență corectă, nici emoții, nici artificii.
Concluzia serii? Rachete care știu să ruleze pe "pilot automat", atunci când tu nu vrei spectacol, ci doar să-ți liniștești picioarele înainte de ziua cea mare.
🇮🇹 Maratonul — Ironman Emilia Romagna
Am intrat în maraton după plan, chiar cu chef să-l duc cum trebuie. Primii 8–10 km i-am alergat susținut, cum îmi propusesem, și Rocket X3 au mers impecabil: pașii au curs compact, talpa a dat exact elasticitatea de care aveam nevoie, iar placa m-a ținut strâns, fără să simt că mă forțează. Nu s-au simțit deloc "prea mult", ci fix la punct: pantofi de cursă, dar civilizați.
Apoi a venit beleaua. Junghiul ăla nenorocit — semi-apendicita emoțională 🤣, cum am botezat-o pe moment — mi-a tăiat elanul și m-a scos din ritm. Din alergare constantă am trecut la varianta "merge și așa": bucăți alergate, bucăți de mers. Aici m-am bucurat că pantofii nu-s doar rachete de viteză: pe mers au rămas confortabili, fără să mă roadă sau să mă facă să simt fiecare pas o pedeapsă.
Când reușeam să reiau alergarea, talpa și placa își făceau treaba discret: contact scurt cu solul, retur clar, dar fără rigiditatea care să lovească. La punctele de hidratare inevitabil mi-am udat șosetele, dar Rocket X3 au trecut testul — zero bătături, zero zone fierbinți. Lockdown-ul a fost stabil până la capăt, inclusiv când am încercat mici sprinturi ca să ies din aglomerație.
Pe asfalt bun s-au simțit sprinteni și previzibili, pe cubică și denivelări am fost mai atent, iar pantofii n-au făcut figuri. Niciun balans ciudat, nicio surpriză în plus față de cât îmi dădea deja corpul.
Verdict pe maraton: Rocket X3 mi-au arătat că nu-s doar pantofi de "personal best". Au fost excelenți la început, când am alergat tare, și au rămas la fel de corecți și când am trecut pe modul avarie, cu mers și alergare combinată. Faptul că nu mi-au adăugat probleme într-o cursă unde corpul mi-a pus piedici e, pentru mine, cea mai mare recomandare.
💪 Durabilitate (sau, cât rezistă rachetele astea?)
Un prieten mi-a spus, mai în glumă mai în serios, că ar trebui să pun o filmare cu Rocket X3 după o lună, că el auzise că Hoka se fac sandale după câteva alergări. 🙄
Răspunsul scurt: nu, nu e adevărat. Eu am perechi de Hoka care au trecut de 1500 km și, dacă îi speli, arată încă decent, de parcă ai putea să ieși cu ei în oraș. Am văzut și postări ale altor alergători cu modele care s-au stricat mai repede. Unul chiar mi-a scris că, după câteva alergări, pantofii lui s-au făcut praf. Când i-am zis să-i ducă înapoi, pentru că sigur era o problemă de fabricație, mi-a recunoscut că i-a dus și că i-au schimbat.
Deci, depinde despre ce vorbim și cât de sinceri suntem. Pantofii din ziua de azi sunt în general foarte buni (indiferent de marcă sau model), dar există și defecte de fabricație sau modele mai sensibile. Pe de altă parte, și noi trebuie să știm ce vrem, ce cumpărăm și pentru ce le folosim.
Acum, e adevărat că despre super-shoes (toate, nu doar Hoka) se spune standard că nu țin mult. Și e normal — sunt gândiți pentru competiții, cu greutate minimă și materiale subțiri, nu pentru antrenamente grele de zi cu zi. Asta e taxa de intrare în lumea pantofilor cu placă: performanță mare, dar viață ceva mai scurtă.
La mine, până acum, toți pantofii Hoka (cu sau fără placă de carbon) au trecut de 1000 km fără probleme majore. Singura excepție au fost niște Clifton 6 sau 7, unde mesh-ul s-a găurit fix la degetul mare. În rest, nicio pereche nu a ajuns la „pensionare” pentru că s-ar fi stricat.
Rocket X3 par mai sensibili la prima vedere, pentru că sunt foarte subțiri peste tot. Totuși, au și ei acel detaliu simpatic pe care îl știi de la Clifton: limba prelungită din spatele călcâiului (heel pull tab îi zice oficial), care ajută să-i tragi repede în picioare fără să forțezi materialul. Un mic detaliu, dar care la triatlon contează.
Eu am deja 126 km cu ei, din care două concursuri de triatlon, pe căldură și trasee cu praf, apă și tot tacâmul. Te mai stropești inevitabil la punctele de hidratare, iar la unele competiții te bagi și sub duș cu ei in timpul concursului, cum a fost la Cervia. Evident, după Cervia arată ca scăldați în baie de praf 😂, dar în rest sunt ca noi. Urmează să-i bag la spălat și revin cu poze pe story, dar până acum n-au dat niciun semn că ar ceda.
🧐 Lux sau investiție?
Rocket X3 nu-s ieftini, deloc. Se duc spre 250 de euro (sau cam 1200 lei la noi). Întrebarea clasică: merită? Dacă vrei pantofi de alergare pentru toate antrenamentele, clar nu. Pentru așa ceva există Clifton, Rincon, Mach.
Dar dacă vrei un pantof de cursă, care să-ți țină ritmul pe 10K, semimaraton, maraton sau chiar triatlon lung, atunci banii ăștia se justifică. Gândește-te că plătești pentru o combinație rară: rachetă cu placă de carbon care știe și să stea cuminte când îi ceri.
Eu unul îi văd ca pe un model „de lux util”: nu-i porți zilnic, dar când îi scoți din cutie, știi sigur de ce i-ai cumpărat.
✅ Concluzii
Am mai avut Rocket X, prima versiune, și țin minte și acum cât de șocant de ușori erau pentru vremea lor. Cu ei am alergat și distanțe lungi, chiar peste 50 km, și m-au convins că Hoka știe să facă pantofi de cursă care să nu fie doar „de vitrină”.
Rocket X3 duc povestea mai departe: mai multă spumă, mai mult sprijin, dar păstrează aceeași idee de pantof civilizat, pe care să-l poți folosi și dincolo de „personal best pe 10K”. Sunt rachete, dar rachete cu cap pe umeri.
Atât de mult mi-au plăcut încât mă tentează serios să-i iau și pe 16 noiembrie, la ultra-ul de 130 km din Puglia, Italia. Ar fi testul suprem pentru ei — și pentru mine. Dacă trec și proba aia, înseamnă că Rocket X3 nu sunt doar pantofi de cursă scurtă sau medie, ci chiar o opțiune solidă pentru anduranță extremă.
Cine mai aleargă cu super shoes și cum vi se par? Vă țin doar pentru concurs sau și la antrenamente?
#HokaRocketX3 #IronmanCervia #Transfier #RacheteCivilizate #SportGuru #HokaRunnersRomania