De data asta, destinul a făcut o glumă: am ajuns la un all inclusive în Thassos. Da, exact eu. Eu, care știu toate tavernele între Skala Rachoni, Skala Prinos și Skala Kallirachis (și împrejurimi), și care îmi fac planul de vacanță în funcție de cine gătește ce și unde. 😂
Cazarea? Destul de ok, între Skala Rachoniou și Skala Prinos, în inima plantațiilor de măslini vechi de sute de ani. Adică în locul meu preferat. Acolo unde apusurile trec încet printre măslini și aerul miroase a pământ cald și iarbă arsă de soare. Acolo unde fiecare masă ar trebui să înceapă cu „ti kaneis?” și să se termine cu un Dakos.
N-am fost niciodată fan all inclusive. Mâncare bună, dar generică, cu iz de „toată lumea să fie mulțumită”. Așa că am echilibrat meniul: un pic de bufet internațional la mic dejun, o alergare zdravănă, o bălăceală... și apoi: dezmăț grecesc pe taverne.
Iată ce-am (re)descoperit în Thassos:
🍤 Taverna Glyfoneri (Pachis) – cei mai buni creveți în sos de vin alb și usturoi, paste cu creveți și coaste de miel care se topeau în farfurie.
🐙 Palio Klisma (Skala Kallirachis) – caracatiță de vis, paste cu creveți și cel mai gustos „fisherman pasta” pe care l-am mâncat vreodată.
🏖️ Taverna Leonidas (Aliki Beach) – chiftele de dovlecei fragede, cu gust intens de verdeață și brânză, un alt tip de paste cu creveți (cu sos mai light, dar aromat), și un gyros clasic
🌶 Pinch of Salt (Skala Prinos) – un gyros ieșit din tipar, gătit de un chef care știe ce face. Picant, aromat, memorabil.
🍝 Syrtaki Taverna (Skala Prinos) – alte paste cu creveți, dar cu un sos din ăla care îți face limba să cânte „Zorba”.
🥗 Taverna Viky (Skala Rachoniou) – caracatiță fragedă, dar și o salată grecească de proporții mitologice, cu roșii din alea de „la bunica din grădină”.
🍽 Thalassinó (Keramoti) – deja e tradiție: înainte de plecare, paste cu creveți și caracatiță + un Dakos cât toată Grecia - 🧀 Dakos e o salată tradițională cu pâine uscată tipic cretană (paximadi), roșii tăiate mărunt, un bulgăre imens de brânză feta sau mizithra, ulei de măsline și oregano. Nu-i chiar fotogenică, dar e delicioasă.
Și ca orice vacanță care se respectă, n-a lipsit partea dulce.
În penultima zi, am trecut și pe la familia Annei Maria, la Anna Maria Luxury Suites – locul unde am stat de două ori și unde m-aș întoarce oricând. Nu e doar liniște și natură, e combinația perfectă între confort și o ospitalitate cum rar găsești: oameni care te ajută cu orice ai nevoie fără să simți că deranjezi. E aproape de mare, dar suficient de retras cât să ai mereu umbră, răcoare și liniște. Ideal dacă vrei să-ți faci antrenamentele, să-ți depozitezi bicicleta sau doar să te odihnești cum trebuie, fără tam-tam.
Am venit să-i văd și să iau ulei de măsline (făcut chiar din măslinii de acolo, pe care i-am îndrăgit), am stat la o bârfă și-am povestit diverse. Tatăl ei m-a invitat și la o bere fără alcool, așa, ca între sportivi – cum îi place lui să spună. Nu aleargă, dar practică sporturi de navigație și are un corp de invidiat. Mama ei, cea care de fiecare dată mi-a făcut câte o tavă de pastitsio, mi-a promis că data viitoare când vin o să-mi „stingă lumina” cu cea mai bună musaka pe care am mâncat-o vreodată – o rețetă tradițională moștenită de la bunica ei. Ce să-i spun... îmi ploua deja în gură. Pe Anna Maria n-am întâlnit-o, pentru că era plecată pe alte meleaguri grecești. Am vorbit doar pe Whatsapp, dar ne-am promis că recuperăm data viitoare.
Și-apoi, evident, am făcut o oprire la Cuman Bakery din Skala Kallirachis. Acolo unde găsesc Saragli – acea prăjitură tradițională thassiotică, cu miere, nuci, chimen măcinat și poate un pic de anason – un gust greu de uitat, cu care mă răsfăț și acasă. E prăjitura pe care am descoperit-o din greșeală, acum câțiva ani, într-o cofetărie din Limenaria, și pe care n-am mai găsit-o nicăieri o vreme. Tipa de la cofetărie mi-a povestit că e un desert tradițional vechi, dar care nu prea mai are căutare. Nici aspectul nu prea ajută. Dar gustul e...
Fix când mă pregăteam să plec, a apărut o doamnă în vârstă – parcă desprinsă din copilăria mea – și mi-a făcut cadou o cutie cu biscuiți de casă, cu cocos. Absolut delicioși. Era patroana, mama fetelor care vindeau acolo. Mi-a zâmbit cald și mi-a spus ceva în grecește, pe care n-am înțeles-o, dar l-am simțit – un fel de „mă bucur că ai revenit”. Am plecat cu ochii cam umezi și inima plină.
Concluzia?
Thassosul nu înseamnă doar plaje și alergări cu drona pe urmele caprelor. Înseamnă și mâncare cu suflet, gusturi care te bântuie luni întregi și oameni care-ți oferă deserturi fără să ceară nimic. Am mâncat bine. Prea bine. Și tot n-am terminat lista. Dar ce contează? Motiv să revin. Și să mai alerg niște kilometri, evident. 🤭