Am alergat duminica maratonul cu numarul 92, WizzAir Sofia Marathon.

Planuisem sa particip la acest maraton in urma cu vreo doua luni, in speranta ca e un eveniment la nivelul celui de la Cluj, daca tot au acelasi sponsor principal.

Intre timp, m-am inscris ca pacer la Bucharest Marathon care are loc saptamana viitoare si am considerat ca e o ocazie buna sa-mi testez nivelul. In ultimele doua luni am slabit aproape 10 kg, profitand de antrenamentul pentru acel “Ironman” din Thassos si propunandu-mi sa ma scot cat mai mult din zona de confort. 

Am venit la Sofia cu doi prieteni buni. Planul era sa palavragesc cu ei pana la km 32, apoi sa alerg mai tare. 

Am ajuns la Sofia vineri seara. N-am sa zic decat ca e un oras care nu m-a impresionat. Consider ca Veliko Trmova sau Plovdiv sunt mult peste. In schimb am mancat bine si la preturi rezonabile 🤪 De vizitat, in afara de biserici, si alea ortodoxe, nu prea ai ce. 

Duminca la 9:30 am luat startul in ceea ce aveam sa denumesc ulterior “cel mai naspa maraton” la care am participat vreodata. Si am participat ca cateva care nu credeam sa fie depasite 😂

Am pornit “batraneste” si stand la barfe. Traseul deloc spectaculos, dar am mers pe ideea ca daca nu au de unde, nu poti avea pretebtii. Puncte de hidratare ok, volutarii veseli, ceva oameni care ne incurajau de pe margine, ce sa zic, in regula. Distractia a inceput in a doua tura, odata cu caldura. La km 26 era ultimul punct de hidratare din oras. Aici am constata ca nu mai aveau sticle de apa, ca si pana atunci. Ne turnau din bidoane direct in pahare, inainte sa bem. Am avut o presimtire si am baut o tona de apa. Am pus-o pe tipa aia sa-mi toarne din bidonul de 5L de vreo 10 ori. Si am avut dreptate. De aici urmatorii 15 km erau prin soare, fara pic de umbra… si fara pic de apa. Urmatoarele 2 puncte de hidratare ramasesera fara apa. 

Am mai stat cu baietii pana la km 27, dupa care am luat-o la fuga. Inca nu stiam ce e in fata, dar aveam pregatit un flask de 750ml pe care-l iau mereu de rezerva 😁 La km 31 trec pe langa primul punct care nu avea apa. Urmatorul era pe partea cealalta a drumului, pe partea pe care urma sa ma intorc. Atunci am realizat ca o sa fie un antrenament mai provocator 😂 Stiam din prima tura ca sunt benzinarii pe traseu,  anormal sa te gandesti la asta atunci cand alergi la un maraton international, bronze labeled, dar sunt obisnuit sa ma descurc din alergarile mele lelea - aiurea. Sete nu mi-era inca asa ca mi-am urmat planul. La km 33 depaseam deja de ceva vreme alergatori care mergeau si nu erau deloc veseli. La km 33 am trecut pe langa un OMV unde un angajat stropea gazonul. M-am dus la el si i-am zis sa ma stropeasca si pe mine 😂 Am fost foarte inspirat. M-am udat din cap pana in picioare, iar efectul a durat cel putin vreo 3 km. Pe partea de intoarcere batea un vant strasnic din fata. Facea alergarea mult mai grea dar macar nu ma mai incingeam. Pe portiunea asta am vazut zeci de alergatori mergand, ca niciodata si mai mult ca sigur era efectul “bunei”’ organizari. Mi-am dramuit acel flask de rezerva foarte bine. Totusi, datorita vantului si dezhidratarii, pe la km 38 am simtit ca ma cam lasa puterile. Km 39 m-a intampinat cu o benzinarie in care am intrat si mi-am cumparat apa. Am baut cel putin 500 ml si m-am udat din nou. Am luat o sticla de 500 ml cu mine, in ideea in care vad vreun alergator care sa aiba nevoie. 

N-am carat-o mai mult de 300m ca am vazut un alergator oprit pe margine si care incerca sa se adune. M-am dus la el si l-am intrebatvdaca pot sa-l ajut cu ceva. Cand i-am intins sticla de apa i-am vazut fata cum incearca sa schiteze o forma de bucurie. Mi-a multumit, i-am urat bafta si m-am dus mai departe, injurandu-i pe orgabizatori in gand. Mi se pare de-a dreptul halucinant sa treci prin asemenea strari intr-un maraton de sosea, intr-o capitala. Sa-ti bati joc de oamenii aia si sa-i lasi fara apa pe a doua parte a unui maraton este o dovata de inconstienta si tampenie maxima. Culmea, la km 41 era un punct de hidratare unde am primit apa. Am vrut sa fac scandal, dar m-as fi descarcat pe voluntari care nu aveau nicio vina, de fapt.

Am terminat cursa cu un gust amar. Eu n-am avut probleme, m-am descurcat foarte bine, dar am vazut multi altii au avut de suferit. Ca fapt divers, la finish am primit medalia si atat. Nu am primit apa sau fructe, cum se intampla la absolut orice concurs, chiar si in cazul celor cu buget ultra redus.

Imi propusesem o alergare usoara de 32 km, urmat de un tempo de 10 km. Au iesit 27 cu 15 si m-am simtit foarte bine. A fost un antrenament reusit 😊 Din pacate, ceasul meu a luat-o razna de la ultimul update si in loc sa-mi ia distanta de pe GPS, a luat-o de pe senzorul Stryd care arata mai putin. Am tot vorbit cu baietii, si facut comparatii cu ceasurile lor, pana sa ne desprrim si mi-am facut o idee cat trebuie sa-mi arate ceasul ca sa alerg cu un ~5 min/km.

In concluzie, nu stiu daca a fost un accident, dar nu exista scuze pentru lipsa apei pe un traseu de maraton. N-am sa mai particip niciodata la acest eveniment. In plus, cireasa de pe tort a venit atunci cand am vrut sa vad timpul oficial si am constatat ca sunt trecut in clasament cu DNF, adica abandon 😂 Apar cu un timp la km 10 si cu timpul final la km 21. Sa ratez vreun punct era imposibil. Iar baietii cu care am alergat pana la km 27, au toti timpii intermediari inregistrati, pana la final. No, aia e, poate am sa le scriu un mail.

In rest, toate bune si sa ne vedem cu bine duminica viitoare la Bucharest Marathon