Blog personal
Am alergat ieri 100 km… in parcul IOR. Multe ture, toate! 🤭 Si am alergat de la rasarit pana la apus. Bine, am furat nitel startul pentru ca am inceput la cateva minute dupa ora 6.
Voiam sa alerg mult, dar nu stiam exact cat voi putea. Aveam in cap si varianta unei sute de km, avand in vedere ca in weekendul anterior, in Malta, lucrurile au iesit altfel decat le planuisem. In timpul saptamanii am alergat zilnic, fiind chemat cand de unul, cand de altul la o alergare. Adica, in niciun caz cum as trata zilele anterioare unei alergari de 100 km 😂
M-am trezit sambata dimineata la 5. Aveam majoritatea boarfelor pregatite, inclusiv haine de schimb de orice fel. Ca eram patit. Oricum eram peste drum de casa 😂 Am pregatit sase bidoane cu izotonic, am facut un masaj scurt, incalzire, si am coborat. Startul si punctul de alimentare/hidratare il aveam in parcarea unde tin masina, de langa biserica de lemn, exact pe unde trece traseul meu (mai lung) din jurul lacului.
Am pornit la 6:07 fara sa-mi fac vise. Planuisem sa alerg singur pana la 7:30, dupa care sa ma intalnesc cu Paul si Nae si sa continui cu ei vreo 20-21 km. Apoi sa alerg singur inca macar vreo 20 km. Pe la ora 15 aveam planuita o alergare de 21 km cu Carmen, indiferent daca o legam de alergarea de dimineata sau nu. In cel mai rau caz, ieseau doua sesiuni de alergare mai lungi, fix ca acum o saptamana in Malta.
Pe la ora 7:10 am prins un rasarit de vis, care mi-a dat o stare de bine si incredere. Pai nu pot eu s-alerg pana deseara? Ei nu! 😂
Planul de nutritie era cat se poate de simplu. Un gel la fiecare 5.65 km, cand treceam pe la masina, cu izotonic. Plus altele, in functie de momentul zile sau al cursei, magneziu, capsule de sare (electroliti), batoane, ciolane, shaorme, sarmale, KFC, etc 😂
Pe la 7:40 m-am intalnit cu baietii, aveam deja 15 km. Am trancanit cu ei vreo 11 km, apoi inca vreo 10 doar cu Paul. Asa ca țațele 🤭
Am ramas singur pe la km 36-37. Nu m-am gandit nici in acel moment la cat aveam sa alerg. Mi-am propus sa nu ma gandesc la asta. Aveam toate cele necesare la dispozitie. Vremea era buna. La km 40 am schimbat primul rand de haine si-am ramas intr-un tricou cu maneca lunga si pantaloni scurti. Am inceput sa trancanesc la telefon si km au trecut pe nesimtite. Am trecut mai intai de 50. Apoi de 60.
Aveam o atitudine pozitiva, o pofta de alergare de nedescris. Culmea era ca aveam tendinta de a alergare mai tare decat voiam. Oricat incercam sa ma limitez la un 6 min/km, ma trezeam cu 5:30 😂 Cand am trecut de km 60 am stiut ca voi face suta. Pana la urmatoarea intalnire mai aveam de facut 19-20 km, si ma simteam mega motivat. Nu ma detanja faptul ca fac ture. Totusi, erau ture de 5.7 km, nu de 400m, 1 km sau 2 km cum am avut la un concurs pe Arena Nationala cu cativa ani in urma. Iar de peisaj, nu mai zic, doar era parcuțul meu drag 🙃
Pot sa zic ca si acesti km au trecut repede. Mai ascultand muzica, mai trancanind la relefon, la 14:50 eram la masina, km 79.3 😁 Carmen urma sa ajunga in 15 min si am profitat de ocazie sa fac o pauza, sa-mi mai prepar niste bauturi izotonice, sa mai schimb un rand de haine… d’ale casei 😂
La 15:13 am pornit mai departe. Inca 21 km si gata. Trei ture mari si una mica prelungita, pe langa lac. Tranca-tranca, mai o gluma, mai un oprit la toaleta, cu potoale cu geluri si izo la masina, toate bune si frumoase pana aproape de km 92 cand bateria ceasului meu a cedat 😂 M-am umplut de draci, a fost un moment naspa. Nu ca nu pot alerga fara ceas, dar atunci cand alergi 100 km vrei sa ai toata activitatea pe Strava. Cine alearga sigur ma intelege 🤭
Pe fondul oboselii acumulate, mi-a luat vreo 10 minute sa ma calmez cu adevarat 🤪 Dar apoi lucrurile au revenit la normal. Si fara ceasul lui Carmen stiam cat au turele amandoua si puteam sa incropesc 9 km cu aproximatie (in sus). Cei 21.1 km si 100 (si ceva) cumulati s-au facut fix la debarcader, in dreptul parcarii. Reusisem sa alerg 100 km in parc, de la rasarit pana la apus. Cam toata ziua 😂
Timpul total a fost de 11 ore si 43 minute, din care am alergat 10 ore si vreo 30 minute, diferenta constand in opriri la masina sau toaleta. Un timp as zice, avand in vedere pentru ce ma pregatesc.
Pentru cei interesati de nutritie, am folosit doua geluri pe ora (aproximativ), unele cu cafeina. Dupa km 30 am luat doua capsule
cu sare la fiecare doua ture (11.5 km). Magneziu (1000) si vitamina C (1000) la km 40 si 80. Doua Red Bull pe la km 40 si 80 diluate in bidoane. Am mai mancat 3 batoane, km 60, 75, 90 aprox, si cate o jumatate de banana la km 90 si 95 aprox.
Pot sa zic ca a fost un antrenament reusit. Mi-a confirmat ca sunt intr-o forma fizica buna si m-am bucurat ca am reusit sa duc mental o distanta atat de lunga in parc. Traseul nu e tocmai cel mai usor. Are cam 3-4 urcari/trepte pe tura, deci ruperile de ritm sunt asigurate. Cateva ore a fost si destul de aglomerat, ca doar era weekend si vreme faina. Toata lumea in parc 😂
Simteam ca as mai putea alerga, iar asta e cel mai important aspect. Fara rucsac si intamplari sau provocari neasteptate, lucrurile sunt mult mai usoare, e adevarat. Dar cateodata mai e nevoie si sa se alinieze planetele, iar alergarea sa fie doar alergare si atat 😊