Băi, cum să-ți spun eu ție? Aventura mea prin țară a fost nu doar o reîntâlnire cu oameni dragi care ți se lipesc de suflet, ci și o experiență culinară pe cinste, unde farfuriile, gusturile și poveștile din jurul lor au făcut ca totul să fie ca o poveste spusă la o masă bună, cu râsete și de-ale gurii pe măsură.

Sarmalele Danei și pâinea lu’ Raul — tradiție din Ardeal combinată cu the next level of... pâine! 🤪

No, la Dana și Raul, m-am pus pe treabă cu niște sarmale dolofane, mari, de-alea ca la… Dana acasă, cum se fac prin Ardeal. Nu-s chestii mici, de jucărie, ci așa, cu gust și măsură, care te fac să te lingi pe degete.

Dar dacă m-ai întreba ce mi-a plăcut cel mai mult, fără să stau pe gânduri, aș zice: pâinea lui Raul. 🤭 Omul ăsta a trecut de la amator la maestru în arta pâinii, și mai nou s-a făcut expert în pâini sănătoase cu făină integrală, fulgi de ovăz, sfeclă roșie și chimen — o combinație care-ți arată că pâinea nu-i doar pâine, ci o adevărată operă de artă.

Din păcate, pozele cu pâinea aia au fost prioritare, că sarmalele au dispărut înainte să apuc să le imortalizez. 😁

La Tibi și Roxi — bulz cu personalitate și crunchy pseudo-burger cu suflet mare

În prima seară la ei, am pus de-o distracție cu o invenție de-a lor: o combinație între bulz și ceva ce mai învățam pe parcurs, dar rețeta originală era cu cartofi. A ieșit o „Minunea lu' Dumnezo” cu mămăligă coaptă cu brânză, slănină, cârnați și ouă, care te făcea să uiți de toate grijile. 🤪

E un fel de bulz reinventat, unde mămăliga e vedeta, iar stratificarea cu slănină topită și brânză burduf adaugă un plus de savoare greu de uitat.

Zic „minune” pentru că, sincer, era ceva ce n-am mai gustat până atunci — o explozie de texturi și gusturi ce-ți umplea gura și inima cu fiecare înghițitură.

A doua zi, la Transylvania Motor Ring, la food truck-ul lor, am dat peste ceva ce o să devină hitul sezonului: un crispy (sau crunchy) burger făcut de Roxi, cu lipie prăjită în loc de chiflă și chipsuri de cartofi sărați care îi dau toată crocănțeala subtilă și surprinzătoare, plus sosuri aromate, jalapeños murați și fulgi de ceapă caramelizată — un adevărat carusel de arome!

Carnea era crocantă la exterior și suculentă înăuntru, iar sosul cu picant ușor mi-a dat pe spate.

Cum am început să mănânc, de la prima mușcătură am simțit acel „crack” crocant care-ți deschide pofta instant. Apoi a venit explozia de sosuri aromate și proaspete, roșia suculentă și jalapeño-urile care-ți mângâiau limba cu o căldură ce creștea încet, dar sigur. Cu fiecare mușcătură senzațiile au escaladat — mi-a dat un chef nebun să mai iau încă una, apoi încă una, până am mâncat trei sferturi din burger cu poftă nebună.

La final i-am lăsat lui Tibi partea „extra hot”, pentru că, pfoai, împreună cu sosul ușor picant (cerut de mine) chiar a fost incendiar, dar gustos de nu te puteai opri.

După toate astea, m-am întors la comanda mea inițială... care de fapt a fost crispy-ul de pui cu cartofi „de pământ”, cum mi-a spus mie cineva ca să înțeleg ca nu sunt din pasta sau fulgi. 😂 Cartofii ăia adevărați, nu pseudo-congelați, crocanți și cu gust de-ai spune că-s făcuți acasă, de Ica (maică-mea). 

Apoi a fost... Gerendás: Conacul unde mâncarea e regină și prietenia e lege!

Frate, să știi că Gerendás, în Grindari, Mureș, a fost fix punctul culminant al aventurii mele culinare. Am ajuns acolo flămând și obosit, dar am plecat cu burta plină, sufletul încărcat și cu o prietenie nouă — cu Vlad, chelnerul 🤭, un tip tare de gașcă, cu care am tras povești minute bune despre mâncare, rețete, tradiții locale și alte șmecherii din bucătăria asta transilvăneană.

Ciorba de fasole cu ciolan a venit ca un balsam după drum — bogată, aromată, cu o ceapă roșie crocantă care-mi făcea o poftă... Roxi era deja pe val cu ciorba, iar eu m-am băgat în horă și-am împărțit-o până la urmă, așa cum se cade între nas și fină — pe șleau, cu poftă și fără să ținem socoteala lingurilor 😂.

Apoi a venit platoul „Gerendás” și aici nu glumim, cu ciolan afumat pe aproape un kilogram, cu grăsimea aia care se topea în gură. Pulpele de rață suculente și pieptul de pui fraged și umplut au completat festinul. Dar adevărata vedetă a fost coastele de porc — mari, cu o grăsime generoasă care se topea încet și o aromă fină de afumat, care le făcea aproape divine.

Cartofii rumeniți, crocanți și plini de gust, piureul catifelat și varza roșie călită, cu aroma aia blândă și dulceagă, au adus un plus de savoare și prospețime, completând perfect festinul.

Separat am comandat și tocană de cerb cu găluște cu brânză și ciuperci. Carnea, na, un pic mai tare pe ici pe colo, că e vânat, dar majoritatea a fost moale și gustoasă, iar găluștele erau pufoase și aromate, ca niște nori care-ți mângâiau papilele.

Tataci (tatăl lui Tibi) a luat Papricașul de pui cu mămăliguță. A fost fix clasicul care te face să vrei să mai bagi o lingură, cu sos bogat, cremos și mămăligă fină, că nu mai vroiai să se termine.

Șnițelul din mușchiuleț de porc, luat de Mamaci (mama lui Tibi), a fost crocant, suculent și a venit cu o salată proaspătă și cartofi prăjiți crocanți care au făcut echipă bună.

Salatele — sfeclă roșie cu hrean și varză proaspătă — au adus un plus de prospețime, să nu te îneci în atâtea gusturi grele.

Și deserturile… fraților, tortul Esterházy a fost o capodoperă — nucă fină, cremă dulce-acrișoară, ceva ce te face să te gândești „Mai vreau!” Somlói galuska clasic a fost la înălțime, iar tarta cu trufe de ciocolată și alune, deși nu era ce mă așteptam (io visam trufe - ciuperci), a fost o dulce încântare.

Pe lângă toate astea, am avut și o discuție aprinsă și amuzantă cu Vlad despre gulyás. L-am întrebat cu reproș cum se face de nu au gulyás. Era în meniu, dar nu-l găseam nicăieri, și asta ne-a făcut să râdem cu lacrimi, pentur ca efectiv a trebuit sp mi-l arate. 😂

Tibi s-a îndrăgostit de piure 😂 — făcut din cartofi adevărați, nu virtuali — și a remarcat cu atenție fiecare detaliu din restaurant, de la grinzi rustice până la pavajul impecabil din parcarea „conacului”. 🤭 Așa e Tibi. Apoi dacă lui îi place ceva... nu mai scapi de toate detaliile pământului. 😋

Gerendás nu e doar un loc unde mănânci bine, e o experiență care îți umple inima și stomacul, cu oameni de gașcă, mâncare făcută cu suflet și povești care te țin lipit de masă, chiar dacă ai vrea să pleci.

La final, pot să-ți spun că aventura asta n-a fost doar o călătorie prin locuri și gusturi, ci o călătorie prin oameni și povești care-ți rămân în suflet. De la sarmalele Dolofane ale Danei și pâinea lui Raul, la bulzul reinventat și burgerul crunchy de la Tibi și Roxi, până la festinul regal de la Gerendás, fiecare gust a fost o poveste și fiecare întâlnire o amintire de păstrat.

Și știi ce? Mâncarea asta nu e doar despre ce bagi în gură, ci despre cum te aduce aproape de oameni, de familie și de tine însuți. Așa că, dacă ai ocazia, fă-ți timp să guști, să povestești și să te bucuri de fiecare clipă la masă — că viața e prea scurtă să mănânci prost și să trăiești în grabă.