Prima experiență a fost la vreo lună după ce m-am apucat de alergat, când deja mă săturasem de Nike Air Max — care n-aveau absolut nicio treabă cu alergarea. Așa am descoperit Magazinul SportGuru. Pe atunci era un magazin mic, dar mare — înghesuit într-o căsuță de pe strada Popa Nan din București. Acolo, într-o cameră de la parter, era expo-ul, un birou mic (unde l-am cunoscut prima dată pe Mircea), o cabină de probă (unică). Era fix ce trebuie pentru pasionați.

Aveam un buget extraordinar de redus și voiam să alerg și pe trail (prin pădurea Băneasa), dar și pe asfalt, prin IOR. Așa că încercam să împac și capra, și varza. 😂 Până la urmă am luat niște Brooks Adrenaline — mai ales că mă înscrisesem la Alba Iulia City Race, cursa de trail de 21 km, care a fost și primul meu semi. Țin minte că tipul de la magazin mi-a explicat foarte clar să nu-mi fac cine știe ce speranțe, că pantofii erau „ok-ish” pentru trail, dar nu chiar ideali pentru asfalt. Asta mi-a plăcut: erau profi de pe-atunci. Fără vrăjeală, fără „ăștia-s buni la toate”. Recomandările lor m-au ajutat enorm în perioada aia.

Pentru că era 2015, nu prea găseai articole în română despre alergare. Mai scria Andrei Roșu câte ceva, mai era un blog, un articol tradus… dar era puțin. În engleză mai găseai, dar nici pe departe cât e azi. Nu-ți imaginezi cât de incredibil mi s-a părut la vremea aia faptul că aveai cu cine să vorbești acolo. Să pui întrebări, să primești răspunsuri, să simți că omul din fața ta chiar vrea să te ajute. Nu doar să-ți vândă ceva. Iar pentru cineva care abia descoperea alergarea, am înțeles rapid că nu e doar „iei niște papuci și alergi”. Poate merge așa dacă vrei să dai o tură de 2 km prin parc, să te dezmorțești. Dar pentru ce voiam eu… era clar că e nevoie de muuult mai mult. Echipament, dar și informație. Direcție. Îndrumare.

Și i-am găsit pe oamenii ăia. Cu ei am vorbit. Și tot reveneam. Țin minte că, după Maratonul de la Cluj (unde da, pantofii au fost o parte din problemă, dar adevărul e că nu eram pregătit suficient), tot la SportGuru m-am întors. Și, cu eforturi — „mi-am luat de la gură”, vorba aia — mi-am luat niște Brooks Glycerin speciali pentru asfalt, care mi-au schimbat viața. Nu exagerez. Apoi, tot la recomandarea lor, mi-am luat pantaloni de compresie și alergare de la Skins — brand care între timp a dispărut din România. Dar eu mi i-am comandat online din alte țări, chiar și când au dat faliment și și-au revenit. Așa de bine mi-au fost, de atunci și până azi tot cu Skins alerg.

Tot de la ei am aflat și de brandul Compressport – și până în ziua de azi, după peste 100 de maratoane, ultramaratoane și Ironman-uri, tot cu echipamentele lor alerg. Mai ales pe partea de șosete. Ce vreau să subliniez aici e că sfaturile pe care le-am primit atunci, greu de găsit în perioada aia în română, au fost o piatră de temelie pentru tot parcursul meu. Și că inclusiv azi, mulți ani mai târziu, urmez câteva dintre brandurile lor: Compressport la șosete, Skins la pantaloni de alergare, Brooks la început, apoi Hoka — tot la recomandarea lor am ajuns și la Hoka, când am mers în noul magazin și am vorbit cu unul dintre băieții de acolo, după ce deja citisem ceva pe net.

Mi s-a părut o idee mișto, poate chiar inovatoare la vremea respectivă: să ai oameni pricepuți cu care să stai de vorbă, care să te asculte și să-ți răspundă cu răbdare. Poate azi pare ceva normal, un standard. Și da, azi sunt și alte magazine care au încercat sau încearcă să ducă lucrurile în direcția asta. Dar atunci, în 2015, cel puțin pentru mine, era ceva absolut nou. Simțeai că intri într-un loc de oameni pasionați, care chiar fac sport și știu despre ce vorbesc.

📍 Nu doar produse. Oameni. Și legături care rămân

Tot în perioada aia am început să-l cunosc pe Robert. Cu el am legat o legătură de amiciție — genul de relație în care știi că poți oricând să-l întrebi ceva, fără să simți că deranjezi. La început mai rar, apoi mai des, până când a devenit omul pe care îl întreb aproape reflex când vine vorba de echipament sportiv, mai ales pantofi de alergare.

E omul de la SportGuru pe care-l știu de aproape 7-8 ani. Genul care nu doar că are răbdare să stea de vorbă cu tine, dar chiar vrea să înțeleagă ce cauți. Nu îți bagă pe gât ce e în stoc, ci te întreabă: unde alergi? cât? cum te simți cu ce ai acum? Și apoi îți recomandă. Fără figuri, fără superioritate. Cu calm, cu bun simț, cu pricepere. Nu odată mi-a zis să nu iau ceva, deși era mai scump, pentru că știa că n-o să mi se potrivească. Pe bune, cine mai face asta azi?

L-am văzut de-a lungul anilor și la expo-uri, și la predat de kituri, și la concursuri, ajutând oameni să-și regleze pantofii, să aleagă mărimea bună, sau pur și simplu să înțeleagă o tehnologie nouă. A fost și este un punct de sprijin în comunitate, mai ales pentru cei care nu-s încă foarte siguri pe ce le trebuie. Și pentru mine a fost așa, mai ales la început. De-asta și azi, chiar dacă pot comanda online sau găsesc oferte prin alte părți, tot la el apelez când vreau să iau o decizie bună.

Și nu vorbim de un teoretician. Robert aleargă serios. Genul de atlet care aleargă maratoane sub 2h30, câștigă curse și scoate timpi pe 10K și semimaraton care te pun pe gânduri. A fost mereu în zona de performanță, dar fără să pozeze în guru. Doar eu l-am făcut „guru” în meme-urile mele cu „un guru și un unguru de la SportGuru” (adică noi doi într-o poză – pentru cei care mă urmăresc), când, după 10 ani, m-au luat și pe mine în gașca SportGuru.

Un alt om de care vreau să vorbesc este Daniel. L-am cunoscut tot prin SportGuru, imediat după ce mi-am luat bicicleta de la Moș Ion Roată. Aveam nevoie de pedale SPD, pantofi și cască. Nu mai știu exact de ce n-am luat totul de acolo, de la Moș Ion Roată, mai ales că prinsesem un mega discount de 40% pentru că eram membru Seven Sport Club. Dar am ajuns la SportGuru — și cred că acolo s-a legat ceva care nu are legătură doar cu produse sau reduceri.

Țin minte seara aia perfect. Era aproape de ora închiderii. Vorbisem cu Mircea, i-am zis ce super ofertă prinsesem în altă parte. Și totuși, băieții de la SportGuru m-au ajutat. Mi-au explicat tot ce aveam de știut, fără să comenteze, fără ifose. Ba chiar Daniel mi-a montat rapid pedalele, deși depășisem deja ora de închidere — doar pentru că stătusem pe-acolo să înțeleg mai bine ce și cum. Stiam să merg pe bicicletă, în copilărie am tot mers pe cursiere Pegas, dar nu aveam nicio cunoștință despre SPD-uri, pantofi tehnici sau sisteme moderne de schimbare a vitezelor. Daniel mi-a explicat, mi-a arătat, și a făcut totul cu calm. Așa l-am cunoscut.

De-a lungul timpului, la fiecare revizie, era mereu acolo. Nu mă “tăia la sânge”, ba chiar din contră. Răspundea la întrebări, rezolva totul eficient și fără poveste. Iar când a plecat de la SportGuru… ce să zic… știi cum e când faci o legătură cu un om. Nu m-am dus la alți băieți de la service, ci l-am urmat. Și da, chiar dacă azi nu mai lucrează acolo, Daniel a rămas omul meu de suflet când vine vorba de bicicletă.

Am scris și o postare la un moment dat, chiar înainte de cele două Ironman-uri pe care le-am făcut la 6 zile distanță:

„O zi tipică înainte de plecarea la un concurs de triatlon: eu pe panică mode cu timpul și cu bicicleta care cere ajutor. Și, ca de obicei, Daniel e acolo. Mereu pe ultima sută de metri, mereu calm, mereu salvator. 🙌 Daniel nu e doar omul care îmi pune la punct bicicleta înainte de curse. E un fost multiplu campion național la contratimp și ciclocros, un om care a scris istorie în ciclismul românesc. Reușitele mele nu sunt doar ale mele. Sunt ale celor care mă susțin, mă inspiră și mă ajută să merg mai departe.”

La fel și când am ajuns la Ironman Hamburg și bicicleta avea ceva probleme după ce am asamblat-o:

„Am ajuns în cameră și primul lucru a fost să văd dacă totul e ok la biclă. Ei bine, nu era. Dar i-am arătat lui Daniel — i-am trimis o poză — și mi-a zis imediat ce să fac. Am reglat rapid și m-am liniștit. Abia apoi am rămas doar cu emoțiile concursului. 😂”

Daniel e genul de om care, deși n-a fost „plătit să fie acolo”, a fost acolo mereu. Iar pentru mine, relația asta contează enorm. Nu e vorba doar de service sau de biciclete, ci de valorile umane pe care le-am găsit, și care m-au legat pe viață de un om. SportGuru a fost locul unde ne-am cunoscut. Dar legătura a mers mai departe.

📍 Servicii care chiar contează

Și exact asta mi se pare că face diferența la SportGuru: dincolo de produse, relații, sau povești, ai parte și de servicii care te ajută pe bune. Nu doar să cumperi, ci să înțelegi ce cumperi. De exemplu... mi-a rămas în minte testul de pronație. L-am făcut acum câțiva ani și am rămas surprins că îl aveau — și mai ales că era gratuit. Adică un om își rupea 10–15 minute din program ca să stea cu tine, să te analizeze și să-ți explice. Țin minte că mi-au scos vreo 10 pagini la imprimantă, cu tot felul de grafice, cifre, unghiuri. Unele mai utile, altele mai de umplutură, dar ce mi-a plăcut a fost că cineva chiar s-a ocupat de mine. Și, sincer, a contat. Am aflat că am pronație neutră și alte detalii despre postură, presiune, mers — lucruri pe care nu le-aș fi intuit niciodată fără testul ăla.

La bike fitting n-am ajuns personal (încă), dar prietenii mei da. Și știu că le-a schimbat viața pe bicicletă. Unul dintre ei avea mereu dureri de genunchi la ture lungi, altul amorțeli la mâini. După fitting… zero probleme. Chestii mici, gen să reglezi șaua cu un milimetru, să schimbi unghiul ghidonului sau să muți clemele de la pantofi. Dar făcute cum trebuie. Nu pe ghicite, nu după tutoriale, ci cu cineva care chiar știe ce face. Asta mi se pare tare: că oferă genul ăsta de servicii în care nu doar îți vând, ci te ajută să te simți bine cu ce ai cumpărat.

Și nu e doar asta. SportGuru a fost și rămâne implicat în comunitate. Sunt prezenți la o grămadă de concursuri, fie ca sponsori, fie ca parteneri, fie chiar ca organizatori (Transfier, Caprathia, Timisoara 21k, etc). Și nu doar atât — pe social media, constant vezi tips & tricks, articole utile, idei, produse explicate. Adică nu doar îți pun un produs în față cu reducere, ci îți spun și de ce, cum, pentru cine. Mie mi-a prins bine de multe ori. Chiar dacă uneori știu ce-mi trebuie, alteori un video, o postare sau un sfat de la ei m-a ajutat să iau o decizie mai bună. Mai ales în anii de început, dar și azi.

📍 Nu e totul perfect. Și e ok așa.

Pentru că nu vreau să par fals și să ai impresia că scriu articole care ridică în slăvi, trebuie să zic și partea mai puțin roz din relația mea cu SportGuru. Așa cum e normal. E un magazin mare, implicat în tot felul de proiecte, cu multe magazine, în București și în țară. Și, inevitabil, apar și probleme. Le-am trăit și eu. Am comandat produse care figurau pe site ca fiind „în stoc”, dar după o săptămână sau două am fost anunțat că nu mai vin. Alteori a trebuit să sun eu ca să aflu că nu mai ajung. Sau am pățit și situația clasică: să vină altceva decât ce comandasem. Nici dramatic, nici SF — dar se întâmplă.

Am dat și eu, uneori, peste oameni care nu erau tocmai „doxați” pe sportul despre care voiam să vorbesc. Sau prieteni mi-au povestit că unii dintre consultanții din magazin au încercat să le vândă varianta mai scumpă, fără să țină cont prea mult de nevoile lor reale. Nu zic că se întâmplă constant, dar există. Nu e un magazin perfect. Și nici nu trebuie să fie. Dar oamenii din spatele lui sunt, în general, binevoitori și dornici să ajute. Și aici cred că intră și ceva din cultura noastră: suntem atât de obișnuiți să sărim la gât când cineva greșește, încât uităm că, uneori, un feedback calm și cinstit face mai mult decât o postare cu ou și oțet.

Ce vreau să evit cu articolul ăsta e să transform zona de comentarii într-un loc cu plângeri și arătat cu degetul. Nu asta e ideea. Da, și eu m-am enervat uneori. Da, și eu am avut comenzi anulate sau oameni care nu știau exact ce vorbeam. Dar am și fost ajutat de nenumărate ori. Iar pentru cei începători sau cei care nu au timp/nervi să caute informații, SportGuru rămâne o sursă incredibilă de ajutor. Iar noi, ca sportivi, cred că putem contribui la creșterea locului ăsta, nu doar să-l „judecăm de pe margine”.

📍 De ce mă întorc mereu

Aproape tot echipamentul pe care-l folosesc azi are, într-un fel sau altul, legătură cu relația mea cu SportGuru. Chiar dacă nu tot ce am e cumpărat direct de la ei, au contribuit — direct sau indirect — la parcursul meu ca sportiv. Cum ziceam: șosete Compressport, pantaloni Skins, tricouri (Mammut mult timp, până când au oprit producția acel tricouri, apoi tot la Compressport am ajuns), pantofi Hoka, rucsaci, brâu de alergare, bețe, vizieră… Lista e lungă. Și, mai ales, e sinceră.

Tricourile de la Compressport, de exemplu, mi-au salvat viața — mă rog, sfârcurile. 🤭 Când faci ultramaratoane și alergi ore întregi cu tricoul leoarcă de transpirație, nu e deloc amuzant să ai frecare continuă. La un moment dat, problema era așa mare încât foloseam plasturi sau kinesio tape, doar ca să nu simt că mă ia cu leșin. Dar după ce am vorbit cu Robert, am găsit o variantă care chiar funcționează. Tricouri tehnice, gândite pentru distanțe lungi, materiale care nu se transformă în șmirghel. De-atunci… zero probleme.

Pantofii cu care alerg? Hoka, de 8 ani. Primii i-am luat de la ei. Și tot de la ei i-am luat și pe următorii. Cu mici excepții — una din Frankfurt, altă dată de la Infinity Run, pentru că erau cu 50 de lei mai ieftini. Îmi aduc aminte că atunci chiar i-am zis lui Robert că am găsit mai ieftin, știind că SportGuru ar trebui să aibă cel mai bun preț la Hoka. 🤭 A fost amuzant momentul, dar și ăsta e un semn că… na, e un brand cu care am relație.

📍 Ce vreau să spun cu toată povestea asta?

Că SportGuru n-a fost niciodată doar un magazin. A fost parte din drumul meu. O constantă. Un sprijin. O comunitate. De la băieții din Popa Nan până la echipele din magazinele de azi, de la primii pași până la Ironman-uri. Și poate că nu m-am împrietenit cu toți, dar am legat relații care au rămas. Robert, Daniel, Mircea, alții pe care poate nu i-am pomenit aici, dar care m-au ajutat sincer, fără să aștepte ceva în schimb.

Am crescut, și eu, și ei. Ne-am învârtit prin ani, concursuri, echipamente, servicii, și am rămas conectați prin ceva simplu: încrederea.

Și pentru asta — indiferent cât evoluează lumea sportului sau cât de multe opțiuni apar — eu tot acolo mă întorc. Pentru că acolo știu cine sunt. Și știu că nu sunt singur pe traseu.

(Și dacă, preț de o secundă, ai ridicat o sprânceană cu scepticism… să știi că textul ăsta e doar o felie dintr-un drum de 10 ani. Spusă cu sinceritate, cu speranța că poate dă ceva înapoi. Măcar o apreciere pentru o echipă de oameni care, fără să facă mare caz, ne-au fost alături și ne-au făcut viața de sportiv un pic mai clară. Mai bună. Mai a noastră. Sper să le placă și lor. ☺️)